Chiar dacă orizontul tău este limitat la pereții unei încăperi și nu știi ce e dincolo de ziduri , nu ești cuprins de aceeași neliniște când stai singur în mijlocul drumului înconjurat de ceață .
Lumea iți e accesibilă într-un cerc cu raza de 10-15 metri .
Cu fiecare pas înainte zidul de ceață se mișca odată cu tine. În față descoperi o lume, în spate pierzi contactul cu alta …
Cam așa era pe la mare într-o zi cu ceață .
spre Cazino
spre Mare
..spre inapoi
Cu un pic de sunet imaginat : foșnet adânc de valuri, țipăt de pescaruși pribegi, șuier surd de sirenă de avertizare, tabloul se completează perfect .
Undeva, Candva 
Frumoase poze. Oricum, oricand, marea este fascinanta. Te atrage si ajungi sa o iubesti, cu toate „toanele” ei.
Sper sa ajung cat de curand la mare. Vreau sa o mai vad si acum, in acest anotimp, nu doar vara.
By: Alexandru on 31 ianuarie 2009
at 8:57 am
frumoasa ceata.. am fost recent pe acolo.. constanta
si o intrebare> cine e elisa94a? ..am avut surpriza sa ma descopar in blogrollul tau:)
By: pavelmunteanu on 5 iulie 2009
at 4:36 pm
@pavelmunteanu:Ei! sunt neimportanta. Am ajuns la blog-ul tau navingand si cautand : m-am oprit asupra paginii despre Eminescu….Imi cer scuze, am remediat.
By: Elisa on 5 iulie 2009
at 8:21 pm
🙂
pentru ce scuze? era o surpriza placuta sa ma gasesc aici
p.s.
mai trec pe la elisa:)
By: pavelmunteanu on 5 iulie 2009
at 8:50 pm
Mi-ar placea atat de mult sa fiu in locul tau. Sa o pot vedea zilnic.
By: Ada on 5 februarie 2010
at 5:40 pm
Ada, candva imi ziceam eu ca nu pot trai departe de mare. Pentru ca ea, marea, de fapt era simbol pentru acasa… Si-i promiteam vizite zilnice… Le-am facut mai mult sau mai putin.
By: Elisa on 6 februarie 2010
at 7:45 pm