De ce nu am arunca și o privire peste gardul vecinului să vedem cât de grasă-i este iarba?
Mai la sud de Varna – pe un pumn de uscat aruncat în mare – e Nessebar-ul. Orașul vechi. Numai bun de o plimbare.
Din fața ruinelor vechii cetăți poți merge la dreapta, la stânga ( nu neapărat după orientarea politică) sau pe treptele tocite ale ruinelor vechii cetăți, înainte. Am ales spre stânga – ne ademenea un colț de mare albastru verzui.
O bucată de drum am păstrat marea pe partea inimii, dar atrași de o casută cu pridvor din lemn înnegrit, de – un copac mai ciudat, de–o tarabă cu suveniruri, de-o ruină bizantină sau o tufă de leandru parfumat, ne-am pierdut în labirint.
Ruine cosmetizate, locuințe cu fațade reconstruite, terase ademenitoare sub arcade de verdeața și cu vedere la mare, se îmbină armonios. Petele de culoare, albul pietrei sau al zidurilor văruite, cărămiziul ruinelor, brunul lemnăriei, roșul mușcatelor, verdele arborilor fel de fel iți aduc zâmbete-n priviri. Bineinteles – albastrul suveran al mării și al cerului se strecoară în orice colț liber.
Oamenii – de toate felurile – aproape că nu-i vezi și nu-i auzi.
Deși e ora prânzului, nu simți disconfortul mirosurilor amestecate. Sunt poate duse de vânt sau ascunse de parfumul leandrilor.
De sub cupola bizantină, notele ușoare ale unui cântăreț ambulant urmăresc zborul pescărușului.
PS. Ce mai pot spune? Mi s-a încălzit sufletul, m-am bucurat. Și mi s-a facut un dor cumplit de acasă și m-am întristat de jalea ce prafuie peninsula Constanței. Deh!
A! Pe undeva, în drumul de întoarcere, de unde se revărsau armonioase manele ? Dintr-un autoturism cu număr românesc….
Undeva, Candva 
Lasă un răspuns