Septembrie, luni…

E septembrie , și e luni…

Mă întreb cum erai atunci în toamna aceea, septembrie, luni …
Descrie-mi starea ta, ce gânduri te învăluiau, ce muzică ascultai in acea zi de septembrie, luni ?

Eu, aș vrea să imi aduc aminte mai multe… Nu mai știu dacă era zi însorită sau nu… Mă întorceam din biroul analiștilor, după o mică discuție de planificare a activităților din săptămână. M-am așezat la locul meu gata de treabă… și m-ai căutat.

Mi-a plăcut ideea comunicare. E așa de bine să știi că există cineva care se gândește la tine, gândește ca tine și că e dispus să schimbe o vorba !

Starea mea din acea zi de luni? Ca de fiecare dată înainte de plecări, aveam o stare de ușoară agitație, nerăbdarea de a începe ceva nou, de a întalni oameni cunoscuți și oameni noi .
Dar așa, deodată în noianul de gânduri legate de munca mea, mi-am amintit de mine, m-am întrebat ce vreau în continuare, spre ce zări mă îndrept cu viața mea, când mă hotarăsc să fac ceva pentru mine. Mă gândeam de ceva timp la tine, amânam totuși momentul de întâlnire.

M-ai întrebat la un moment dat la a câta încercare sunt. M-a amuzat întrebarea , nu ți-am răspuns direct, dar ți-am dat indicii în timp din care ai putut deduce că nu s-a mai întâmplat așa ceva niciodată. Aș vrea să ai încredere , să iți asumi unicitatea și să admiți că pe tine te voiam, nu așa aiurea pe orine.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii foarte singur și totuși să nu faci față solicitărilor de socializare? Să fii căutat mereu, să fii invitat peste tot, să nu iți mai rămână timp de loc să fii numai tu cu tine, și cu toate astea să te simți singur? Ei bine, așa eram eu. Într-o veșnică trecere de la un eveniment în altul, cu oameni în jurul meu dispuși să dea dar și să ceară. Nu era ceea ce voiam, eram la suprafață cu totul, nimic adânc.

Semnul acela de întrebare legat de tine mi-a revenit de fapt duminică seara. Eram acasă, avusesem pe cineva la mine mai devreme, și după ce am rămas singur, așa cu o liniște interioară de mult uitată, mi-am spus că trebuie să intru în legatură cu tine. Nu imi trebuiau prea multe argumente logice, nu cautam nici explicații, nici justificari. Cineva mi-a spus odată că nu poți să pierzi ceva ce nu ai avut niciodată. Încă nu am nimic, deci nu am ce să pierd, probabil de aici vine și expresia „ce ai de pierdut?” Dar dacă îmi răspunzi și constatam că suntem unul pentru celalalt, nu abia atunci aș putea să mă gândesc la ce aș fi pierdut dacă nu aș fi încercat?

Cam astea erau gândurile mele. Și cum spuneam, era duminică seara, ascultam fado portughez. Ai auzit de Mariza? Cântă absolut deosebit, are o muzică pe care nu o poți uita ușor, iți intră în suflet definitiv dacă ai șansa să o descoperi.

Începusem să îmi induc starea de liniște interioară de care am nevoie înainte de marile acțiuni. Am așa convingerea că prin atitudine transmitem celui cu care vrem să intrăm în contact starea noastră. Nu degeaba se spune că e bine să zâmbești când ridici receptorul, cel de la celalalt capăt va simți zâmbetul și căldura lui.

Și a venit ziua de luni, septembrie… și de aici știi totul. Luni mi-am creat starea de bine de acasă, o cafea braziliană cu aromă de vanilie, ușor amșăuie, Mariza în aer, și eu tot zambet si caldură îndreptate spre tine. Am avut succes? Numai tu poți răspunde.