Scrisul e echilibrul instabil, instituit pe dihotomia pierdere-cîştig, a oferi-a primi, dezvăluire-ascundere. N-ai cum să ieşi din starea de joc şi de miză fără a fi invingător şi supus în acelaşi timp.
Da. Tot in joacă( serioasă) consider învațatul, plusul și câștigul, un piculeț de minus.
Și ar mai fi o idee:
Scrii , publici ( aici „postezi” ), dar un pic te doare când dai drumul cuvintelor. Sufletul tremură la găndul privirilor ce-ți vor atinge vorbele.
Eu abia acum ti-am descoperit blogul… de fapt, ti-am intors vizita 🙂
Deocamdata… n-am cuvinte! E prea frumos, prea adanc si… prea mister…
Doar am sa citesc, pentru o vreme…
Lotus, grație internetului, din blog în blog – varianta informatizată a expresie din vorbă în vorbă, am ajuns și eu pe paginile tale. Am plecat privirile peste cuvintele scrise, mi-am făcut rezervare pentru alte treceri – de aceea te-am atașat la blogroll ….
Mulțumesc pentru aprecieri… Și oh! Nu e nici un mister – sunt eu , dragostea mea pentru Mare și dorul meu de albastru.
Dragoste de albastru!!! Vezi nu degeaba îţi spun eu cu atâta drag: Elisa, floare albastră!. Aşa cum iubeşti tu marea cea mare, aşa iubesc eu munţii . Nu spun cu nu-mi place marea, nu spun că nu mă fascinează nemărginirea ei, dar înălţimile piscurilor ce străpung cerul îmi toarnă picături de via.ă în suflet!
"Între noi sunt zăpezi și nisipuri.
Mâine, poate cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ți ies inainte pe celălalt țarm,
Unde niciodata uitarea..."
Anghel Dumbrăveanu - Niciodată uitarea
"Undeva afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău, există un câmp imens. Acolo ne vom întâlni."
Undeva, Candva 
Scrisul e echilibrul instabil, instituit pe dihotomia pierdere-cîştig, a oferi-a primi, dezvăluire-ascundere. N-ai cum să ieşi din starea de joc şi de miză fără a fi invingător şi supus în acelaşi timp.
By: Laura Pauleţ on 16 noiembrie 2008
at 11:54 pm
Da. Tot in joacă( serioasă) consider învațatul, plusul și câștigul, un piculeț de minus.
Și ar mai fi o idee:
Scrii , publici ( aici „postezi” ), dar un pic te doare când dai drumul cuvintelor. Sufletul tremură la găndul privirilor ce-ți vor atinge vorbele.
By: Elisa on 19 noiembrie 2008
at 5:19 pm
Superbă poza cu marea! Ne face să oftăm de dorul ei…
By: Alexandru on 20 noiembrie 2008
at 9:37 pm
Eu abia acum ti-am descoperit blogul… de fapt, ti-am intors vizita 🙂
Deocamdata… n-am cuvinte! E prea frumos, prea adanc si… prea mister…
Doar am sa citesc, pentru o vreme…
By: Lotus on 29 noiembrie 2009
at 8:49 am
Lotus, grație internetului, din blog în blog – varianta informatizată a expresie din vorbă în vorbă, am ajuns și eu pe paginile tale. Am plecat privirile peste cuvintele scrise, mi-am făcut rezervare pentru alte treceri – de aceea te-am atașat la blogroll ….
Mulțumesc pentru aprecieri… Și oh! Nu e nici un mister – sunt eu , dragostea mea pentru Mare și dorul meu de albastru.
By: Elisa on 29 noiembrie 2009
at 10:27 pm
Dragoste de albastru!!! Vezi nu degeaba îţi spun eu cu atâta drag: Elisa, floare albastră!. Aşa cum iubeşti tu marea cea mare, aşa iubesc eu munţii . Nu spun cu nu-mi place marea, nu spun că nu mă fascinează nemărginirea ei, dar înălţimile piscurilor ce străpung cerul îmi toarnă picături de via.ă în suflet!
By: StropiDeSuflet on 5 decembrie 2011
at 6:28 pm