Ce e dincolo de bucurie….

Nu aș fi crezut că eu voi ajunge să spun că nu vreau să ningă , să refuz bucuria primei zăpezi atât de rară pe aici…

De ce nu imi doresc să vină așa de repede zăpada? Dintr-un motiv copilăresc : începătoare în ale șofatului , nu m-aș încumeta la drum de iarnă. Și de abia mi-am intrat în mână…

Oricum nici ninsoarea nu a ținut prea mult, nici rezistența mea. Aveam mult mai multe motive de a-mi deschide sufletul spre bucurie. Era așa de frumos dansul fulgilor in noapte și mai ales aduceau schimbare în peisaj.

Cu ceva timp în urmă povesteam cuiva plină de încântare cât de frumoasă era marea și ce spectacol ne-a oferit. Gerul aprig incremenise valurile la tarm, stabilopozii de pe faleză căpătaseră forme arctice, perdelele  de ghiață se întinseseră pe balustrade. Curajoșii pășeau pe marea înghețată până hăt, în larg sau traversau la pas portul Tomis. Și eu m-am numărat printre ei.

Ce-i drept era inedit peisajul. Merita trăit. Am privit totul ca pe un dar facut de mare , de a ne cuceri, de a ne bucura și-i eram recunoscătoare.

Partenerul meu de dialog mi-a urmărit până la capăt firul povestirii. În final a completat: ” Mda. Nu știam cum să stăpânesc oamenii pe platformă. Elicopterul nu putea veni să facă schimbul.  Cu atâta apă în jur –dar fără folos pentru noi în condițiile alea- impusesem restricții la spălat de teama de a nu ni se termina rezervele …”

Mda-mi-am zis și eu. Un fenomen ce într-un colț de lume provocase admirație , în altă parte tulburase mersul firesc al lucrurilor… Am fost tentată  să îmi frânez entuziasmul și să mă simt vinovată : pentru bucuria mea cineva în altă parte de lume și fără vreo legătură directă cu mine plătea.